joi, 28 aprilie 2011

Intre normal si paranormal, lacrimile icoanelor

Icoanele care plang.
Ca editor al cartii Realismul Stiintific si Religios, chintesenta a filozofie inceputului de Mileniu III, am vrut sa-l cunosc personal pe autor, mai ales ca auzisem de unele experimente si inventii ale domniei sale medaliate cu aur la saloane nationale si internationale de inventii.

Am sa incerc sa redau cat mai fidel dialogul in urma caruia am inteles adevarul despre lacrimile icoanelor.
- Este adevarat ca sunteti ctitorul schitului “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul” din statiunea Izvoare, din muntii Gutai?
- Da, in 10 Iulie 1993 la ora 13 si 13 minute, coborand dealul de la Izvoare cu un Opel Ascona, ginerele meu Dan la volan, impreuna cu nepoata Sanda si cu sotul ei Dan, pierzand controlul volanului au plonjat in prapastia de la Cascada, mai bine de 15 metri in gol. Masina s-a rastrurant cu rotile in sus si ca prin minune, repet minune, nici unul nu au avut nici macar o zgaraitura. Ca o recunostinta adusa mantuitorului ca i-a salvat, am hotarat sa ridic o biserica in statiune. Restul, pentru mine, este istorie de acum.
- Este adevarat ca biserica are cateva caracteristici mai aparte?
- Da. Ca o expresie a nevoii de ecumenism, eu greco-catolic am ridicat un schit ortodox. Apoi orientarea schitului este Sud – Nord, nu Est – Vest.
- Stiu din auzite, ca pe langa locas de rugaciune, dv. ati facut si unele experimente mai deosebite. Spre exemplu, ce ne puteti spune despre lacrimile icoanelor?
Privindu-ma fix din nou, isi face o cruce spunand:
- Doamne iarta-ma daca ti-am luat numele in desert, dar am vrut sa stiu si sa le spun si lor;
Apoi, fara sa clipeasca, cu privirea rece, apropape inumana a continuat:
- intr-adevar, am facut un studiu cu privire la aparitia lacrimilor pe unele icoane si iata cum am procedat: am angajat un pictor renumit in zona, A. Goja fie-I tarina usoara, care a pictat doua icoane cu Maica sfanta si cu pruncul Isus. La prima icoana, in acuarela, a amestecat praf de sticla si a facut cu pensula o retea de striatiuni superficiale si imperceptibile, toate convergand spre ochiul drept, la vedere. Cea de a doua icoana a pictat-o normal, dar identica la aspect cu prima, fara sa aseze vopseaua sub forma unor mici canale superficiale. Concomitent cu picturile un iscusit pictor de icoane pe sticla din Chiuzbaia, a pictat cateva iconite. De Sf. Marie Mare, in 15 August, lume multa si caldura mare la biserica din deal. Picturile si iconitele pe sticla au fost asezate pe pereti, in biserica, fara sa stie nimeni in afara de mine ce urmaream. Dupa inceperea slujbei, cand temperatura in biserica a ajuns la 37 de grade si umiditatea a depasit 90%, pictura striata a inceput sa scape “lacrimi” pe care le-am observat numai eu pentru ca nimeni nu stia de experiment. Dupa terminarea slujbei am constatat ca cealalta pictura si iconitele pe sticla s-au umezit dar nu au “plans”. Concluzia mea a fost ca, in anumite conditii de umiditate si temperatura, condensul care se depune pe anumite materiale “curge” si se aduna sub forma unor “lacrimi”. (Un fenomen asemanator cu evolutia condensului de pe parbrizele automobilelor dimineata.) Picaturile respective au caracteristicile “lacrimilor” deoarece condensul este format din umiditatea existenta in respiratie si in transpiratia multimii. Dupa alte doua saptamani am repetat experimentul cu pictura fixata intr-o rama metalica cu rol de racitor, de aspectul unei “semicarcase” din care ieseau doar chipurile Maicii Sfinte si a Pruncului Isus. “Racitorul” favorizand condensarea umiditatii din biserica, a favorizat aparitia unor “lacrimi” mai mari si mai dese. Am avut o anumita emotie. Demonstratia fiind facuta, m-am limitat numai la atat. Uite, vezi dumneata, este pentru prima oara cand vorbesc despre aceste lucruri si m-as bucura sa fie intelese de catre cititorii dumneatale.
- Au mai fost si alte experimente?
- Da.
- Ne puteti spune, sa stim?
- M-am nascut, am murit si am inviat in dangatul clopotelor pentru a va spune multe. Toate la vremea lor.
Si am tacut, parca cu parere de rau ca nu mai pot crede in toate lacrimile icoanelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu